Jeremiah Evarts (1781-1831)

Avocat creştin, promotor al drepturilor indienilor din America

Jeremiah Evarts a fost un ratat. După toate standardele omeneşti de evaluare, nu se poate spune că a realizat ceva. Ba dimpotrivă, oricine priveşte la viaţa lui ar putea lesne trage concluzia că omul s-a irosit pe degeaba. Ne-au rămas de pe urma lui doar nişte intenţii onorabile. Este arareori pomenit, fiindcă nu se încadrează în imaginea unui erou memorabil. De fapt, în limba română nici nu există vreun material despre el.

Cum s-ar putea justifica, în acest caz, prezenţa sa într-o asemenea companie selectă? Povestea lui începe în Sunderland, Vermont, în 1781. La vârsta de 21 de ani era absolvent al Universităţii Yale (care, pe atunci, se numea încă Yale College). Începând cu 1806 a fost admis în barou şi a practicat avocatura.

Om foarte hotărât şi tenace, Jeremiah Evarts era un creştin fervent, pentru care rugăciunea era o deprindere cotidiană. Între altele, îi cerea lui Dumnezeu să îl ferească de „vorbire pripită şi nechibzuită în relaţiile cu autorităţile, cu adversarii misiunii sau în orice altă situaţie” şi să-l ajute să cultive o „atitudine totdeauna blândă şi binevoitoare faţă de toţi oamenii”. „Ori de câte ori aflu despre o faptă păcătoasă, înainte să spun vreo vorbă de condamnare, [fie] să-mi amintesc cât de blamabil sunt eu însumi, cu toate că beneficiez de atâtea privilegii extraordinare.”

Marile Treziri Spirituale din America, de la începutul veacului al XIX-lea, l-au marcat profund, astfel încât tânărul avocat şi-a investit bună parte din timp şi din energii în activităţi de reformă socială. Din 1812 şi până la moartea sa, a deţinut diverse funcţii în American Board of Commissioners of Foreign Missions, una dintre primele organizaţii misionare creştine din SUA.

Numele lui se leagă însă mai ales de campania pe care a dus-o pentru apărarea drepturile indienilor şi încercarea de a împiedica strămutarea triburilor Cherokee din statul Georgia. În The Panoplist, ziarul cu apariţie lunară al cărui director editorial era, Evarts a scris douăzeci şi patru de articole în care discuta statutul indienilor. Arsenalul pus în slujba cauzei sale includea argumente legale, religioase, morale şi sociale. Indienii Cherokee nu trebuie umiliţi, pleda el, căci şi-au construit o cultură proprie paşnică şi decentă. America este statul care garantează prin lege drepturi egale tuturor cetăţenilor săi. Nu în ultimul rând, mulţi dintre indieni se convertiseră la creştinism, ceea ce îi făcea fraţi cu majoritatea americanilor din acea vreme.

Acţiunile sale nu se limitau însă la vorbe meşteşugite, înşirate în pagina de ziar. S-a dus până la preşedintele John Quincy Adams (1825-1829) şi a reuşit să-l convingă să aloce fonduri pentru asistenţa acordată indienilor. Următorul preşedinte s-a dovedit însă mult mai puţin receptiv. Astfel, Andrew Jackson (1829–1837) a propus adoptarea unui act normativ – cunoscut în istorie drept Legea strămutării indienilor – prin care băştinaşii să fie mutaţi de pe meleagurile natale către alte locaţii.

În aceste condiţii, Jeremiah Evarts şi-a înteţit la rândul său eforturile, făcând lobby pe lângă congresmani, sperând să convingă suficient de mulţi dintre ei să voteze în favoarea indienilor. Pe de altă parte, a iniţiat o campanie naţională de petiţii care să susţină cauza triburilor ameninţate. Consecinţa a fost că la Washington au ajuns sute de scrisori semnate de albii americani, care nu erau de acord cu strămutarea indienilor.

Guvernatorul Georgiei nu era deloc încântat de acţiunile celor ca Evarts. Astfel că în 1830 li se interzice albilor să se stabilească în teritoriile indiene, fără permisiunea autorităţilor. Această lege îi viza de fapt pe misionarii albi, care, la fel ca Evarts, îi educau şi încurajau pe indienii Cherokee să lupte pentru drepturile lor.

Bătălia finală s-a dat în primăvara lui 1830, în Congresul SUA. Cele două tabere erau la egalitate, însă Andrew Jackson a intervenit, făcând presiuni asupra unor congresmani, şi a înclinat balanţa în favoarea Legii strămutării. Diferenţa finală a fost de doar 5 voturi. Deşi Evarts i-a încurajat pe indieni să facă apel la Curtea Supremă, aceştia nu au avut câştig de cauză.

Jeremiah Evarts era distrus. Surmenat de eforturile depuse, bolnav de tuberculoză, avocatul a murit în anul următor. N-a reuşit să înţeleagă de ce a îngăduit Dumnezeu ca o bătălie care părea la un moment dat câştigată să aibă un deznodământ atât de inuman. Dar a acceptat situaţia, în cele din urmă.

Opt ani mai târziu, mai multe mii de indieni Cherokee au pornit spre aşa-numitul Indian teritory, din Oklahoma, pe Drumul Lacrimilor (Trail of Tears). Mulţi au murit pe drum sau îndată după ce au ajuns. Acest episod este o pată ruşinoasă pe faţa Americii. Mânat de spiritul său creştin, Evarts a luptat din răsputeri să împiedice această mişelie, chiar dacă fără succes.

Teofil Stanciu