Luptător împotriva regimului de apartheid din Africa de Sud
Desmond Mpilo Tutu s-a născut într-o familie săracă, ce trăia asemeni celorlalţi negri din Africa de Sud, într-o colibă fără curent electric sau apă. Din cauza politicii de apartheid a guvernului, conform căreia cei cu pielea neagră sunt inferiori celorlalţi oameni şi de aceea trebuie să fie separaţi de restul lumii, populaţia de culoare era obligată să locuiască în ghetouri şi era lipsită de orice drepturi, singura ei menire fiind aceea de asigura mâna de lucru ieftină.
Asemeni tatălui său, Desmond a devenit profesor, dar atunci când guvernul a dat o lege prin care populaţia de culoare urma să primească o educaţie inferioară celei primite de albi, el şi-a dat demisia şi s-a dedicat studiilor teologice, fiind ordinat ca preot în 1960. Câţiva ani mai târziu, reîntors în ţara natală după o bursă de studii în Anglia, Desmond a constatat că aici domnea atmosfera unui adevărat război civil şi a hotărât că este momentul unei schimbări. În timp ce ocupa funcţii de rang înalt în Biserică – a fost episcop de Lesotho, apoi primul secretar general de culoare al Consiliului Bisericilor Sud-Africane şi, ulterior, Arhiepiscop anglican al Africii de Sud – el a fost purtătorul de cuvânt al celor oprimaţi în faţa comunităţii internaţionale şi a promovat schimbarea prin mijloace nonviolente.
Mulţi l-au cunoscut pe Desmond ca pe un om mic de statură, desculţ, care, într-un gest de credinţă şi curaj, înarmat doar cu o Biblie, s-a opus forţelor represive ale guvernului, jucând rolul de pacificator pe străzile însângerate ale Africii de Sud şi promovând „o societate democratică şi dreaptă, fără segregare rasială”.
În urma unui masacru săvârşit de forţele de ordine într-o suburbie a oraşului Johannesburg, soldat cu distrugerea mai multor case şi cu uciderea unui grup de oameni nevinovaţi, Desmond Tutu a fost singurul care a rămas în mijlocul ruinelor, încurajându-i pe oameni şi spunându-le: „Nu urâţi; să alegem calea paşnică spre libertate”.
Deşi apartheid-ul era considerat din 1973 drept crimă împotriva umanităţii, el a fost cu adevărat înfrânt atunci când comunitatea internaţională a impus sancţiuni economice şi politice Africii de Sud, ca răspuns la solicitarea lui Tutu. Din această pricină el a fost supranumit Mister Sanctions. Implicarea sa în mişcarea nonviolentă pentru drepturile negrilor i-a adus Premiul Nobel pentru Pace în 1984.
Desmond Tutu a jucat un rol important şi după abolirea apartheid-ului, devenind preşedintele Comisiei pentru Adevăr şi Reconciliere. El a insuflat acesteia o concepţie creştină asupra împăcării cu trecutul, prin iertarea greşelilor recunoscute: „Nu putem să fim superficiali – spunea el – şi să îngropăm trecutul, pentru că trecutul nu poate fi îngropat şi ne va urmări mereu. Adevărata reconciliere nu costă niciodată puţin, pentru că se bazează pe iertare, care este costisitoare. Iar iertarea, la rândul ei, se bazează pe căinţă, care trebuie să se sprijine pe recunoaşterea faptelor greşite şi, astfel, pe dezvăluirea adevărului. Nu poate fi iertat ceva ce nu este cunoscut…”.
Cristian Zaharia