William Wilberforce (1759-1833)

William Wilberforce

Renumit om politic şi reformator social britanic – filantrop şi lider al mişcării de abolire a sclaviei

William Wilberforce s-a născut în 1759 în Yorkshire (Marea Britanie). A urmat Colegiul St. John’s din Cambridge, iar în 1780 şi-a început cariera politică, devenind membru independent al Parlamentului.

În contextul unei puternice treziri religioase în Anglia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, William a devenit creştin evanghelic. După convertire, s-a implicat în numeroase campanii sociale, militând pentru diverse cauze. Astfel, a înfiinţat organizaţii precum „Societatea pentru Reprimarea Viciilor”, „Şcolile de Caritate”, „Societatea Misionară a Bisericii” şi „Societatea pentru Prevenirea Cruzimii faţă de Animale”. De asemenea, a sprijinit misiunile creştine din India şi i-a ajutat în nenumărate rânduri pe cei nevoiaşi.

Doctrina creştină l-a condus pe tânărul parlamentar independent William Wilberforce la convingerea că toţi oamenii sunt egali. Din acest motiv, a luptat fără încetare pentru abolirea sclaviei. În această direcţie a fost sprijinit şi de John Newton, un preot anglican, fost comerciant de sclavi. Pe când Wilberforce se frământa dacă să rămână în politică sau să se implice în viaţa Bisericii, acesta l-a sfătuit să le facă pe amândouă în acelaşi timp.

Începând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, navele britanice transportaseră aproximativ 3.415.000 de sclavi africani, dintre care mai mult de 500.000 au murit în timpul transportului, din cauza condiţiilor inumane la care erau supuşi (lipsa alimentelor, a igienei, a asistenţei medicale sau a odihnei).

Împreună cu Thomas Clarkson, un important militant împotriva sclaviei, şi cu avocatul Granville Sharp, William a format în anul 1787 grupul numit „Secta Clapham”, cu scopul de a aduna dovezile necesare unui proiect de lege prin care să fie abolită această practică inumană. Timp de peste 30 de ani, ei au dus o campanie politică modernă, folosind ca metode de luptă petiţiile, boicoturile, discursurile şi mitingurile. Au înfiinţat „Comitetul pentru Abolirea Comerţului cu Sclavi” şi „Societatea pentru Reformarea Moravurilor”, au organizat campanii de propagandă în toată ţara şi şi-au făcut auzită vocea în Camera Comunelor. Cu toate că numărul susţinătorilor lor creştea şi câştigaseră şi sprijinul primului ministru, ei nu reuşeau totuşi să obţină niciun succes legislativ. La fiecare petiţie depusă în Camera Comunelor se impuneau interesele economice, care susţineau menţinerea sclaviei.

Primul succes l-au avut abia în 1807, când guvernul lui Charles James Fox a adoptat un act care prevedea interzicerea comerţului cu sclavi pe teritoriul Marii Britanii. După alţi 26 de ani de documentare, de pledare a cauzei şi de petiţii anuale, William Wilberforce a reuşit în 1833, cu doar trei zile înainte de a muri, să impună adoptarea „Documentului de Abolire a Sclaviei” în aproape întreg teritoriul Imperiului Britanic.

Cristian Zaharia