Sf. Nerses cel Mare († 373)

nerses-cel-mare

„Luminătorul inimilor” şi reformator al societăţii armene – a înfiinţat şcoli, spitale, orfelinate, aziluri şi adăposturi pentru cei săraci

Nerses cel Mare a fost cap (catolicos) al Bisericii Ortodoxe Armene în secolul al IV-lea. El a făcut parte dintr-o familie care a dat Armeniei alţi doi catolicoşi, care au devenit sfinţi; a fost strănepotul Sf. Grigorie Luminătorul şi tatăl Sf. Sahak I. În timp ce Grigorie este numit „luminătorul spiritului”, fiind cel care i-a creştinat pe armeni, iar Sahak I este „luminătorul minţii”, Nerses este considerat „luminătorul inimilor”, întrucât în timpul în care el a condus Biserica, Armenia a cunoscut o renaştere a valorilor morale şi sociale.

Nerses s-a născut în prima jumătate a secolului al IV-lea, ca fiu al lui Athenagenes şi al prinţesei Bambishu a Armeniei. Fiind vlăstar de viţă regală, el a beneficiat de o educaţie aleasă în Cezareea Capadociei (Imperiul Bizantin), regiune situată în Turcia de astăzi. Acolo a cunoscut-o pe prinţesa Sanducht, cu care s-a şi căsătorit.

În jurul anului 351, având reputaţia de iscusit negociator, Nerses a fost trimis de regele Arshak al II-lea al Armeniei să medieze relaţiile tensionate dintre Armenia şi Imperiul Bizantin. După ce a reuşit să îmbunătăţească relaţiile cu bizantinii, a fost copleşit cu onoruri de către rege, iar în anul 353 a fost numit conducător al Bisericii Armene.

De pe scaunul de catolicos, Nerses a devenit cunoscut ca un reformator al Bisericii, dar şi al întregii societăţi. În Biserică, el voia să implementeze o serie de măsuri după modelul bizantin şi să crească rolul acesteia în societate. De asemenea, a urmărit să micşoreze influenţa culturală şi religioasă a Imperiului Persan, vecinul de la răsărit al Armeniei, luptând mai ales împotriva răspândirii religiei perşilor, care se închinau Soarelui.

Nerses a dorit să aducă Biserica mai aproape de popor. În acest sens, el a întemeiat numeroase instituţii educative şi de binefacere, cu intenţia de a îmbunătăţi viaţa poporului armean; a înfiinţat şcoli, spitale, orfelinate, aziluri şi adăposturi pentru cei săraci. În aceste centre, cei aflaţi în nevoie primeau îngrijire, mâncare, sprijin sufletesc, dar şi posibilitatea de a învăţa diferite meserii, care să-i ajute să se descurce mai apoi singuri.

După moartea regelui Arshak al II-lea, Nerses cel Mare şi-a dovedit din nou calităţile de negociator, eliberându-l din captivitate pe urmaşul acestuia, Pap, pe care împăratul bizantin Valens îl luase prizonier. Cu toate acestea, relaţiile dintre Nerses şi nou înscăunatul rege Pap s-au deteriorat rapid, deoarece suveranul nu a putut accepta amplele reforme pe care catolicosul le iniţiase şi care erau atât de populare. În plus, Nerses a criticat comportamentul imoral al regelui, interzicându-i chiar să mai intre în biserică. Sub pretextul că vrea să se împace cu el, regele Pap l-a invitat pe Nerses cel Mare la masă, prilej cu care l-a otrăvit.

Biserica Apostolică Armeană îl pomeneşte în calendar la 20 iunie.

(Monica Zaharia)