Sf. Ioan Gură de Aur (344-407)

ioan-gura-de-aur

Predicator ilustru – cel care a vândut bogăţiile Bisericii în folosul săracilor şi al bolnavilor

Sf. Ioan îşi merită cu prisosinţă numele de „Gură de Aur”, deoarece el este unic prin puterea şi frumuseţea cuvântărilor sale. Însă acestea nu sunt singurele sale calităţi. Sf. Ioan a manifestat de-a lungul vieţii o iubire deosebită pentru creaţia lui Dumnezeu, pe care l-a slujit până la moarte.

S-a născut în Antiohia, capitala Orientului, pe la anul 344. Încă din copilărie şi-a pierdut tatăl, care se numea Secundus şi era comandantul trupelor imperiale din Siria. Mama sa, Antuza, deşi a rămas văduvă la vârsta de 20 de ani, nu s-a mai căsătorit, ci s-a ocupat cu multă grijă de educaţia fiilor ei. Astfel, Ioan va ajunge să studieze la şcoala vestitului retor Libanius, iar mai târziu va ajunge chiar ucenicul acestuia. Însă el nu se gândea decât la mântuire. Se pregătea să devină sfânt şi, de aceea, îndeletnicirile lui erau postul, rugăciunea şi grija pentru mântuirea semenilor, trăind în mijlocul oraşului ca şi cum ar fi fost sihastru.

În 381 a fost hirotonit diacon de Sf. Meletie, episcopul Antiohiei. Iar Flavian, urmaşul acestuia, l-a hirotonit preot, încredinţându-i demnitatea de vicar şi predicator. Astfel, Sf. Ioan a ajuns cunoscut de toţi credincioşii, iar el îşi manifesta în omiliile sale grija faţă de ei. Această dragoste pentru credincioşii săi s-a văzut în special atunci când împăratul Teodosie I i-a pedepsit pe antiohieni pentru că îi dărâmaseră statuia, întrucât impozitele erau prea mari. El a trimis soldaţi care să-i ucidă pe cei vinovaţi, însă pentru că nimeni nu voia să-i trădeze, soldaţii au început să-i ucidă pe toţi. Atunci Sf. Ioan i-a chemat în ajutor pe călugării din deşert, care s-au oferit să moară în locul antiohienilor; ştiut este faptul că cine îşi dă viaţa pentru aproapele său, acela se va mântui. Văzând vitejia călugărilor, soldaţii s-au înfricoşat şi au încetat să-i mai ucidă pe antiohieni.

Vestea despre acest mare învăţător al Bisericii s-a răspândit curând în tot Imperiul Roman, aşa încât, după moartea lui Nectarie, patriarh de Constantinopol, împăratul Arcadie s-a hotărât să-i încredinţeze lui Ioan această mare demnitate. Însă gândurile lui erau tot la săraci, la orfani şi la cei aflaţi în nevoie. La scurt timp după urcarea pe scaunul patriarhal, a vândut toată argintăria din palat, a vândut covoarele şi tot ce era de prisos, pentru a înfiinţa o cantină pentru săraci şi pentru întreţinerea mai multor spitale.

În omiliile sale, combătea în permanenţă luxul şi vanitatea, fapt ce a atras asupra lui mânia împărătesei Eudoxia. De aceea, Sf. Ioan Gură de Aur va îndura exilul la Preneta (Bitinia), apoi în Niceea şi Cocuz, iar în cele din urma va muri la Comane, în ziua de 14 septembrie 407.

Biserica Ortodoxă îl pomeneşte în calendar la 13 noiembrie.                                

Narcis Stupcanu