Sf. Evdemoz († 1642)

evdemoz

Apărător al identităţii creştine a poporului georgian

Evdemoz a fost catolicos (patriarh) al Bisericii Ortodoxe Georgiene în prima jumătate a secolului al XVII-lea, în timpul domniei regelui Rostom (1632-1658). După ce s-a convertit la islamism, acest rege georgian a urcat pe tron cu sprijinul împăratului Persiei, Abbas I. Prin măsurile pe care le-a luat, regele Rostom a încercat să satisfacă cerinţele poporului georgian, dar mai ales interesele împăratului persan, care îl ajutase să ajungă la putere. În timpul domniei sale, starea materială şi spirituală a poporului său au cunoscut o mare decădere, aşa încât viciile s-au răspândit cu repeziciune.

Catolicosul Evdemoz era părintele spiritual al reginei Mariam, soţia lui Rostom, care era creştină şi provenea dintr-o renumită familie princiară georgiană, familia Dadiani. Ea l-a susţinut în încercările lui de a aduce un suflu nou, o trezire spirituală în sânul poporului georgian. Convingerea lui Evdemoz era că ţara va renaşte prin reaprinderea sentimentului patriotic în sufletele georgienilor şi prin apărarea identităţii creştine a poporului său. În acest sens, el a susţinut iniţiativele privind construirea de noi biserici şi, de asemenea, a încurajat tipărirea multor cărţi dedicate valorilor credinţei.

În acelaşi timp, Evdemoz nu s-a temut să critice politica dezastruoasă dusă de rege şi să ia măsuri pentru a stopa criza morală prin care trecea poporul. În câteva rânduri, el a condus revolte armate ale georgienilor împotriva puterii persane, care exercita o mare influenţă asupra ţării, declarându-se împotriva obiceiului ca regii georgieni să fie crescuţi şi educaţi la curtea împăratului Persiei, ceea ce era o contestare directă a regelui Rostom. Mai mult, el a avut îndrăzneala să i se adreseze regelui cu aceste cuvinte: „Eşti tatăl musulmanilor şi tatăl vitreg al creştinilor”.

Luând exemplul lui Evdemoz, câţiva prinţi georgieni s-au ridicat şi ei împotriva regelui şi a influenţei islamice care pusese stăpânire pe ţara lor. Văzând acestea, regele a început să se teamă de puterea pe care începuse să o aibă catolicosul, mai ales că aflase şi de planul acestuia de a-l readuce la tron pe regele Teimuraz, pe care regele Rostom îl îndepărtase de la putere cu sprijinul împăratului persan. De aceea, a poruncit ca Evdemoz să fie arestat. Dar acesta nu s-a lăsat intimidat şi, chiar dacă se afla în închisoare, a început să-l critice şi mai tare pe rege şi să instige poporul la revoltă împotriva lui. Atunci, regele Rostom a poruncit ca Evdemoz să fie redus la tăcere, iar catolicosul a fost ucis prin strangulare în celula în care fusese întemniţat. În aceeaşi noapte, câţiva creştini i-au luat pe ascuns trupul şi l-au îngropat în biserica „Anchiskhati” din Tbilisi (Georgia).

Biserica Ortodoxă Georgiană îl pomeneşte în calendar la 4 octombrie.

Monica Zaharia