Sf. Elisabeta Romanova (1864-1918)

elisabeta-romanova

Ducesa săracilor – cea care a înfiinţat pe lângă mănăstire un spital, o şcoală pentru infirmiere, un orfelinat şi un cămin pentru cei săraci

Elisabeta de Hessa-Darmstadt era fiica ducelui Ludvig de Hessa şi al prinţesei Alice, fiica reginei Victoria a Marii Britanii. Copilăria Elisabetei – Ella, cum i se spunea în familie – a stat sub semnul unei educaţii destul de austere şi a morţii mamei, la numai 35 de ani.

La vârsta de 20 de ani, Ella s-a căsătorit cu ducele Serghei Alexandrovici Romanov, fiul ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. La nunta lor, desfăşurată în Rusia, la Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, sora mai tânără a Elisabetei, Alexandra, l-a cunoscut pe viitorul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, cu care ulterior se va căsători. Acest eveniment avea să pecetluiască soarta celor două surori, care vor împărtăşi un destin tragic odată cu intrarea lor în casa imperială Romanov.

După nuntă, ducesa Elisabeta Romanova s-a mutat împreună cu soţul ei în Rusia şi, la zece ani de la căsătorie, a trecut de la anglicanism la ortodoxie.

În 1905, ducele Serghei a fost ucis într-un atentat cu bombă la palatul Kremlin din Moscova. Acest eveniment a fost un punct de cotitură în viaţa Elisabetei. Ea şi-a vândut bijuteriile şi alte bunuri de valoare, iar în 1909 a întemeiat Mănăstirea „Sf. Maria şi Marta”, a cărei stareţă a devenit. Lângă mănăstire au fost construite o serie de aşezăminte filantropice: un spital, o şcoală de infirmiere, un orfelinat, precum şi o clădire în care erau cazaţi studenţi sau alte persoane sărace.

Împreună cu celelalte maici, Elisabeta a îngrijit bolnavii, a avut grijă de copii şi s-a ocupat de treburile gospodăreşti. Frecvent făceau vizite la periferia Moscovei, în cartierele sărace, acordându-le ajutor medical, material şi spiritual celor săraci. În acelaşi timp, Elisabeta se ocupa de administrarea aşezămintelor şi de trierea cererilor de ajutor venite din toată ţara. Muncea până la epuizare şi locuia în condiţii modeste, în câteva camere mici, curate, văruite în alb şi puţin mobilate, trezindu-se la miezul nopţii pentru rugăciune şi pentru a sta la căpătâiul bolnavilor.

În octombrie 1917, bolşevicii au preluat puterea în Rusia, dar maicilor li s-a permis o vreme să-şi continue activitatea în mănăstire. Însă comuniştii erau atei şi urmăreau să distrugă Biserica. În plus, Elisabeta era membră a casei imperiale ruse, şi, ca atare, un simbol al vechiului regim, care trebuia eliminat. Prin urmare, în 1918, inevitabilul s-a produs: împreună cu două maici, Elisabeta a fost arestată şi transportată în celălalt capăt al ţării, până la Alapaevsk (Siberia). La 17 iulie 1918, ţarul Nicolae al II-lea şi ţarina Alexandra, sora mai mică a Elisabetei, împreună cu copiii lor, au fost executaţi. În noaptea următoare, Elisabeta, împreună cu maica Varvara şi cu alţi membri ai familiei regale, au fost duşi într-o mină părăsită şi ucişi.

Biserica Ortodoxă Rusă o pomeneşte în calendar la 25 ianuarie.

Monica Zaharia