Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868)

calinic-de-la-cernica

„Vindecătorul bolnavilor şi miluitorul săracilor” – a pledat în faţa autorităţilor pentru ajutorarea celor loviţi de criza economică din vremea aceea

Calinic s-a născut în Bucureşti. Părinţii săi (Antonie şi Floarea Antonescu), oameni cu frică de Dumnezeu, erau comercianţi de condiţie medie.

A urmat cursurile unei şcoli româneşti de pe lângă o biserică din Bucureşti, unde a învăţat şi limba greacă. Înainte de a împlini douăzeci de ani, tânărul Constantin Antonescu şi-a urmat chemarea lăuntrică şi a intrat în Mănăstirea Cernica. La 12 noiembrie 1808 a devenit călugăr, luându-şi numele Calinic. După o lună de la depunerea votului monahal, a fost hirotonit ierodiacon la biserica „Sf. Nicolae de la Cernica”. Deoarece epidemia de ciumă din acea vreme ucisese mulţi preoţi, împotriva voinţei sale, Calinic a fost hirotonit preot, devenind duhovnicul şi conducătorul Mănăstirii Cernica.

În decembrie 1818, la doar unsprezece ani de la intrarea la mănăstire, Calinic a fost ales stareţ de către întreaga obşte. De la bun început, el a încercat să impună ordine şi disciplină duhovnicească, alcătuind mai mult regulamente scrise. De asemenea, s-a îngrijit şi de înfiinţarea unei biblioteci care să cuprindă cele mai importante cărţi de cultură teologică.

În 1850, domnitorul Barbu Ştirbei, care avea o mare admiraţie pentru stareţul Mănăstirii Cernica, l-a convins pe Calinic să accepte scaunul Episcopiei Râmnicului.

În timpul păstoririi sale, episcopul Calinic s-a preocupat de redeschiderea Seminarului ortodox, închis în timpul Revoluţiei din 1848. Seminarul a fost redeschis mai întâi la Craiova, iar mai apoi, în anul 1854, a fost mutat la Râmnicu-Vâlcea.

Sf. Calinic de la Cernica este cunoscut ca „vindecătorul bolnavilor şi miluitorul săracilor”. A avut o activitate filantropică deosebită, deoarece în secolul în care a trăit, ţara a trecut printr-o situaţie economică dificilă. În august 1851, el a trimis o scrisoare domnitorului Barbu Ştirbei, cerându-i o intervenţie pentru schimbarea situaţiei, lucru care i-a ajutat pe toţi cei care erau disperaţi din cauza crizei financiare.

Pentru nevoile bisericilor, Sf. Calinic a înfiinţat cu mijloace proprii tipografia „Kallinik Rîmnik”. Aici aveau să vadă lumina tiparului importante cărţi bisericeşti de un real folos misionar şi pastoral. Cu un an înainte de moarte, Calinic a donat tipografia oraşului, punând însă condiţia ca o parte din veniturile viitoare să fie folosite pentru întreţinerea şcolilor din oraş, a elevilor săraci şi a Seminarului.

Episcopul Calinic a fost şi un însufleţit patriot. În calitate de episcop, el a participat la Adunările obşteşti ale ţării şi a fost deputat în Divanul ad-hoc, care a pregătit unirea principatelor. Însă boala şi bătrâneţea au făcut ca, la 11 aprilie 1868, Sf. Calinic să treacă la cele veşnice.

Biserica Ortodoxă îl pomeneşte în calendar la 11 aprilie.

Narcis Stupcanu